Servicii

Toate serviciile de mai jos reprezintă pașii strategiei de obținere a variantei tale estetice optime, atât din punctul de vedere al culorilor și formelor, cât și al unui stil personal rafinat și autentic.

Te ajută sa te redescoperi, să fii mai frumoasă, mai elegantă, mai încrezătoare în forțele proprii și, în mod surprinzător, mulțumită sfaturilor concrete ale consultantului, cu mai puține eforturi decât înainte.

Armocromia

(testul cromatic)

Știm cu toții că unele culori ne avantajează, altele dimpotrivă. Pe parcursul vieții reușim (sau nu), instinctiv, să distingem vreo două dintre ele.

Dar iată că există o metodă științifica de identificare a acestor culori (și nu numai două, ci zeci de nuanțe): armocromia sau știința armoniei dintre culorile noastre personale (subtonul pielii, culoarea ochilor și a părului) și paleta noastră de culori prietene (culorile care ne pun în valoare).

In urma acestui test vei obține nu numai aceasta paletă de culori "prietene" ci și sfaturile concrete și personalizate ale consultantului despre combinarea acestora.

Totul într-un raport scris, pe care îl vei putea consulta de fiecare dată când vei avea nevoie.

 

Armocromia

(testul cromatic)

Morfologia corporală și facială

(analiza formelor)

Stil și garderobă

Smart

Shopping 

Smart

Bride

Morfologia corporală și facială

(analiza formelor)

Analiza formelor (sau testul proporțiilor) este un instrument fundamental pe care îl poți folosi pentru optimizarea imaginii tale.

În urma măsurării și evaluării formelor (atât silueta cât și forma feței),  iți vor fi dezvăluite tehnici concrete de maximizare a punctelor tale forte și de minimizare a celor mai slabe.

Vei afla care trebuie să fie componența ținutelor tale ca să te avantajeze, ce formă de ochelari ți se potrivește, ce tip de cercei sau ce tip de machiaj.

 

Din nou, raportul scris iți va fi de folos pentru a-ți reîmprospăta cunoștințele acumulate oricând vei avea nevoie.

Stil și garderobă

 

Stilul autentic

Alegerea conștientă a unui stil care te reprezintă, atât personal cât și profesional, iți poate îmbunătăți semnificativ imaginea și simplifica alegerile vestimentare de zi cu zi.

În activitatea mea de consultant de imagine, mă confrunt frecvent cu eroarea de amestecare a stilurilor, cu rezultat negativ asupra imaginii de ansamblu.

"Mix and match" este o stretegie riscantă pentru diletanți, de aceea, dacă nu ești sigură de rezultat, mai bine "don't try this at home" !

 

Garderoba eficientă

Consecință directă a rezultatelor analizelor precedente (culori, forme, stil), a necesității cunoașterii unor dresscode-uri impuse de viața socială ori pur și simplu de simplificare prin intermediul conceptului de "garderobă capsulă",

analiza și eficientizarea garderobei reprezintă un pas important, revelator și liberator în evoluția ta stilistică. 

Cine nu vrea să fie mai elegant/ă, cu mai puține eforturi și, de multe ori, cheltuind mai puțin ??

Smart Shopping 

Numai și numai după toți pașii de mai sus, poți merge la shopping (sau poți cere consultantului de imagine să-ți facă un research online cu propuneri concrete).

Noi îl numim Smart Shopping: achiziționarea articolelor care completează sau reînnoiesc garderoba, pentru un efect "wow", dar fără riscul de a cumpăra îmbrăcăminte sau accesorii care se dovedesc apoi nepotrivite și drept urmare inutile, destinate să rămână în șifonier cu eticheta pe ele.

Vei achiziționa doar ce ți se potrivește, doar  in culorile și stilul care te avantajează. 

Efectul e ca atunci când reușești să completezi cubul lui Rubik: "everything is falling into place".

 

Smart bride

Fiecare viitoare mireasă vrea sa fie cea mai frumoasă si cea mai elegantă. E un moment daca nu unic măcar foarte special din viața ta și nu vrei să fii nepregatită.

Știai că fiecăreia dintre noi i se potrivește o anumită nuanță de alb pentru rochia de mireasă?

Că nu îți alegi rochia copiind alegerea influencer-ului tău preferat, ci în funcție de forma corpului tău?

Știai că machiajul miresei și coafura sa depind de forma feței?

Cunoști dresscode-ul pentru un astfel de eveniment?

Sunt foarte multe aspecte, scapi de stress apelând la un profesionist. Astfel vei fi cea mai frumoasă, mai elegantă si vei acumula o serie de cunoștințe despre tine pe care le vei putea folosi și după.

Let's Connect

- întreabă-mă - 

Tips & Tricks 

- abonează-te la Blog -

© 2020 by Irina Ricciardi Image Consultant