SUBIECTIVITATEA EVALUATORULUI
Psihologia ne învață că realitatea fiecărui individ este de fapt rezultatul percepției sale, a aplicării unor filtre proprii și personale faptelor și evenimentelor.
Cu alte cuvinte, extragem din multitudinea de informații care ne înconjoară cu instrumente subiective, vedem și auzim ce vrem.
S-au făcut studii care arată că – în general - ne vedem mai frumoși decât suntem.
Și suntem critici nemiloși în legătură cu atributele estetice ale altora.
De aceea, de multe ori avem de comentat (măcar în gând) când vedem fotografii perfecte ale unor persoane care, în realitatea de zi cu zi, nu arată chiar așa de spectaculos.
Oare fotografia perfectă este falsitate sau îmbunatățire îndreptățită?
Este bine sau rău să avem acasă pe perete portretele noastre “glamour”?
EFECTUL PSIHOLOGIC: SINE REAL ȘI SINE IDEAL
Conform teoriei lui Carl Rogers (1961) despre conceptul de sine, varianta optimă sănătoasă se află la intersecția dintre real self (cine suntem cu adevărat) și ideal self (cine aspirăm să fim), cu efecte directe asupra self esteem-ului (stima de sine).
În oglindă, această teorie se traduce în necesitatea noastră de a experimenta o discrepanță cât mai mica intre cum arătăm și cum am vrea să arătam.
Consecința?
În cazul fotografiei noastre glamour, în care arătăm grozav, aceasta ne va alimenta încrederea în sine și chiar să ne descoperim pe noi înșine, aducându-ne mai aproape de sinele nostru ideal.
De ce?
Natura umană include dorința de a fi atractiv și facem tot posibilul să gândim asta despre noi înșine.
Aceasta este partea bună.
EXISTĂ RISCURI?
Exista o mulțime de dezbateri și studii cu privire la efectele negative ale fotografiilor manipulate asupra imaginii corporale.
Da, expunerea la fotografiile manipulate duce la o imagine corporală scăzută, dar acest lucru este valabil pentru adolescentele (14-18 ani) cu tendință mare de comparație socială (vezi studiu).
Adulții sănătoși din punct de vedere psihologic pot lua partea pozitivă și se pot bucura de ea într-un mod matur.
ÎMBUNĂTĂȚIRE, NU SCHIMBARE DE IDENTITATE
Bineînțeles, ca în orice proces, există și exagerarea, depășirea limitelor, pierderea autenticității.
Un exces de zel, în machiaj sau în editarea fotografiei, care rișca să depășească până și sinele ideal, prin transformare excesivă, poate avea un efect contrar, pe termen lung.
Poate inițial te bucuri, dar ochiul tău (și mai ales al celorlalți) vă percepe lipsa autenticitatii și în timp poate conduce chiar la o reducere a încrederii în sine, atunci când ești nevoită să te uiți în oglinda aceea normală, de zi cu zi (cu excepția cazului în care decizi să te muți permanent în studio-ul fotografului și să transmiți exclusiv de acolo imagini către follower-îi de pe social media).
CONCLUZIA: PHOTOSHOP DA, DAR CU MĂSURĂ
Ai văzut și tu fotografii paparazzate al celebrităților, fară make up, fară ajutorul stylist-ului sau al fotografului profesionist , nu?
Și ei sunt oameni că și noi, și fară armata de profesioniști ai frumuseții din jurul lor, nu mai sunt așa de zei.
Dar privește lucrurile invers: și tu, și eu, mortali comuni, putem să ne oferim din când în când o ședință foto glamour, în care să arătam ca niște staruri. Așa, pentru că putem. Pentru self esteem, pentru dopamină, și pentru sinele ideal. … Dar fară să exagerăm.
SĂ DĂM, TOTUȘI, CEZARULUI CE-I AL CEZARULUI
La urma urmei, e o experiență pe care ți-o oferă niște experți.
O ședință foto (făcută cum trebuie) este sinergia eforturilor unor profesionișți ai imaginii: stylist, fotograf, make up artist, care și-au dedicat viața să se perfecționeze, în slujba frumosului și al îmbunătățirii potențialului tău estetic. Dacă ei nu reușesc să obțină mai mult decât ce obții tu, ca neprofesionist, de ce i-ai mai plăti??
Talentul și experiența lor ar trebui să scoată tot ce este mai bun din tine, ajutându-te să devii cea mai bună versiune a ta și, de ce nu, să-ți servească și puțină dopamină (pe loc și apoi și “la pachet”, atunci când ajungi acasă și iți atârni tabloul pe perete).
Fotograful va găsi lumina perfectă, care se așază pe trăsăturile tale punandu-le în valoare; te va ghida în adoptarea celei mai bune posturi; te va încadra cum numai el știe.
Stylist-ul va alege acea ținută perfectă pentru tine, pentru momentul ales și mesajul pe care vrei să-l transmiți; te va ghida și în alegerea coafurii; va colabora cu make up artistul în alegerea machiajului perfect; va colabora cu fotograful și în alegerea recuzitei și a posturilor.
De Make up artist ce să iți mai zic? Ai văzut singură pe internet ce minuni poate face un machiaj făcut de un profesionist.
Acum că realizezi cât vor munci aceștia pentru tine, pun pariu că nu ți s-ar părea normal să arați în fotografia respectivă la fel că …lunea trecută la dentist.
Esti de acord?
Personal, am găsit fotograful perfect – artistul care înfrumusețează, dar cu măsură, profesionist desăvârșit și om minunat - RALF, autoarea acestei fotografii.
Comments